Biserica de lemn Sf. Voievozi – Gugești
Acest material a fost preluat de pe ROMANIA ATRACTIVĂ
Cum ar fi să ajungi într-un sat cu un peisaj mirific și din mica biserică de lemn să răsune pricesne cântate de bărbații satului? Dar să știi că poți trăi un moment unic, emoționant, în biserica „Sfinții Voievozi” din Gugești oricând ai sosi. O zărești de departe, vopsită în cărămiziu, cu ferestre albe, ca niște perle, pare o corabie straniu ancorată pe pământ.
Cu acoperișul din tablă, construită din bârne și scânduri, are pictura lipită pe pânză de un albastru azuriu, ca cerul. Interiorul bisericii te va surprinde prin spectacolul culorilor, ca o comoară bine ocrotită între pereți simplii.
Biserica de lemn a fost construită în anul 1879, fiind ctitorită de către Moise Marin, cu scopul de a oferi credincioșilor din vechiul sat Gugești, un spațiu unde să se poată simți mai aproape de Dumnezeu.
De asemenea, pe peretele interior de la intrare pot fi văzute și numele a încă 8 ctitori ce au participat la ridicarea sfântului lăcaș.
La mai puțin de 100 de ani de la înființare, în 1966 biserica și clopotnița au primit titlul de monumente istorice.
Ultima modificare: 19.05.26 – 16:08 de către Gugești UAT






